Memories..

...daca intind mana, te prinde jocul? e simplu...numara pana la trei....

....imi doresc o zi albastra...

...ma tot gandesc la gandul care zboara pana la cer si fara intoarcere....

...ma tot obsedeaza imaginea mea dintr-o oglinda, intr-un hotel parisian...

....cat imi place sa fug pe strazi ca un nebun si sa stiu ca nu exista nici un punct terminus......

....pierd ceea ce dobandesc; identitati ale celor pe care ii prind de mana...doare...

...e foarte ciudata senzatia cand crezi ca treci prin viata doar ca un pasager...de multe ori ma uit la viata mea ca la un film, de cele mai multe ori un film prost, insa filmele bune le prind cumva de guler si nu vreau sa le mai dau drumul niciodata....am prins cateva imagini dintr-un film bun...si le pun pentru voi...

Ziua in care speram ca o sa ninga...

eram intr-un tren si cu o stare. Deseori ne dorim ceea ce nu gandim. aveam un aparat. Si Marius este de vina pentru ca mi l-a recomandat! pun niste poze. Parti de viata. Foi inngalbenite. Stari care tin de un moment. De o clipa. De un tren. De o gara. Atasez niste poze. La fel ca starile mele atunci cand ies dimineata buimac la chioscul din colt pentru a-mi cumpara tigari...

Dor de vama...

am visat ca ma tragea de picior o mana paroasa. iulia, poate tu ar trebui sa stii despre asta! Daca nu ma duceai tu in cortul ala incognito in noaptea aia fara Radiohead, poate ca acum dormeam linistit. Un lucru este cert. Mi s-a facut dor de vama. Macar atat. Uneori visele nu sunt intamplatoare. Hai la mare, Iulia, acum, in acest moment, fa-ti bagajul si sa fim nebuni si cu o geanta...mi-e gandul la Rice si la marea aia care parca niciodata nu a fost mai limpede decat atunci. Si ma tot obsedeaza mana aia care imi strangea puternic piciorul. Deci, Iulia: mergem???? Te astept pe terasa... la stuf!

Mi-e ciuda si tac..

Eram nebun si undeva descult pe o iarba intr-un sat printre munti. Mi-am coborat corpul pe Cris si l-am lasat sa se odihneasca pe o piatra unde se zbatea un peste. Nu mi-am pus nici o dorinta. Dar nici de peste nu mi-a pasat. nu cred in nimic. de ce sa ma mai gandesc la altii cand eu sunt de fapt problema mea!! Am plecat . Mi-am luat in spate un rucsac si am plecat la budapesta. Gelu spunea ca in momentul in care un artsit are depresii devine un creator prin excelenta. Tot el imi scria fara ca eu sa citesc, du-te! Poate gandul tau, Gelu m-a manat precum vantul si la un moment dat simteam ca sunt spectator al vietii mele. Picioarele imi alergau spre necunoscut. Eu eram uimit. Parca urmaream un film prost, celebru. Am ajuns la Budapesta. Pana sa ajung acolo nu stiam ca intr-adevar de asta aveam nevoie. Gelu stia, pentru ca Gelu zboara mereu, pentru ca e mai rapid decat timpul, pentru ca e fericit! Budapesta este un oras divin. parca milioane de clopote inaugurau venirea mea in orasul sfartecat de Dunare. Cafeaua este dementiala. Uneori ai senzatia ca esti la Paris. iar dimineatile sunt mai frumoase decat atunci cand te bucuri ca ai asteptat in gara de nord un prieten care a calatorit toata noaptea la cuseta intr-un tren accelerat. totul era impecabil. Mai putin gandurile mele care se colorau pe zi ce trecea si deveneam un alt om. Cand am intrat in tara am inchis ochii. Imi spuneam: este tara mea. este a dracului de frumoasa. De ce nu ne bucuram de ceea ce avem? pentru ca suntem romani. Mi-e dor de pestisorul de la Ciucea, de pe Cris, de Gelu, de cuvinte si de Budapesta...